vineri, 27 februarie 2009

Teoria imitatiei

Tot omul imita. Nu e nimic rau in asta, desi exista inclinatia imediata de a condamna imitatia (cum nu s-a sfiit nici Maiorescu sa-si creeze o intreaga teza a formelor fara fond). Daca stam si ne gandim putin, ne vom da seama ca asa se formeaza un copil, prin imitatrea celor din jurul sau, de la familie pana la educatori, iar de dincolo, de la vecinii de scara pana la vecinii de internet. Ceea ce este interesant nu e imitatia in sine, ci mai curand asa-zisele ei consecinte. Noi nu imitam numai limbajul si faptele, ci un proces interesant de contaminarea cu natura celuilalt se produce in momentul acestei interactiuni sensibile. Omul nu participa numai mental la actul cunoasterii si formarii lui ca individ, ci si spiritual. Asa ajungem sa simtim ca dincolo de idei, gesturi, lexeme, o parte din celalalt ajunge sa fie resimtita ca o parte din noi insine. Ni se intampla cand citim o carte, cand impartasim viziunea celuilalt (sau cand o recunoastem in a noastra), cand iesim fascinati dintr-o sala de curs, ni se intampla des. Nu acest gen de imitatie a condamnat Maiorescu, putem fi siguri. La fel de sigur este ca el insusi a trait aceasta experienta si ca a avut incredere in ea. Formele fara fond exista si astazi, in societatea noastra, si in egala masura in noi insine. Avem facultati particulare care incercand sa fie occidentale in contrast cu cele de stat devin kitschoase si aberante. Nu cred ca un om normal isi poate permite sa memorizeze niste infomatii oferite de niste teste grila. De ce sa nu retii acele lucruri dintr-un text, sa te familiarizezi mai intai cu contextul in care evenimentele acelea se succed, sa inveti ceva in realitate. Am convingerea ferma ca numai un retardat poate "invata" in acest stil. Apoi, sa privim la noi insine si la cei ce ne inconjoara. De cate ori nu vedem pustoaicele in haine mizere si incotosmanate de frig cum savureaza reviste gen Cosmopolitan etc., cum le intereseaza ce vila si-a mai cumparat Botezatu, sau cum s-a mai tuns Rihana. Acestea sunt valorile promovate de vremurile noastre postmoderne. Cred ca tot asa a patruns si acest limbaj care se vrea a fi confundat cu nonconformismul, desi azi esti cu adevarat nonconformist daca folosesti un limbaj curat si elevat. S-au imprastiat atat de mult nonconformistii incat au inceput sa apara ghilimele in jurul acestui cuvant. Prin limbaj s-au diferentiat numai avangardistii datorita literaturii lor deconstructiviste. Intr-o epoca belle epoque erai cu adevarat nonconformist sa scrii utilizand limbajul acela. Si sa nu uitam ca orice intentie de a crea un produs estetic are autoritatea de a sfinti mijloacele, de a le certifica. Sa scrii intr-un poem "Tarfa cu buze rosii m-a privit pervers" si sa-i povestesti colegului tau ca "tarfa aia proasta m-a sfidat, baga-mi-as..." sunt lucruri atat de diferite. Primul este un act de creatie prin excelenta, nonconformist-contrastand cu contemporaneitatea sa, al doilea este un act de vorbire, sau o exprimare in argou (eufemistic vorbind), conformist prin uniformizarea cu timpurile noastre si cu valorile majoritatii, despre care majoritate am sa spun atat: "Multi, da' prosti!"

vineri, 20 februarie 2009

Leapsa

SUNT: un om ca toti oamenii
AŞ VREA: sa progresez (toata viata)
PĂSTREZ: momentele frumoase din viata mea
MI-AŞ FI DORIT: sa traiesc in alta lume
NU ÎMI PLACE: sa suport rautatile altora
MĂ TEM: de oameni
AUD: foarte rar ce se vorbeste langa mine
ÎMI PARE RĂU: pentru toti anii care au trecut
ÎMI PLAC: oamenii sinceri
NU SUNT: ipocrita
DANSEZ: numai daca am baut destul de mult
CÂNT: (cel mai adesea) in mintea mea
NICIODATĂ : nu sunt intransigenta
RAR: renut pentru ca ceva nu merge perfect din start
PLÂNG: cand ma simt ranita sau cand am ranit
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: asa cum mi-ar placea mie insami
NU ÎMI PLACE DE MINE: cand imi pierd rabdarea
SUNT CONFUZĂ: cand sunt dezamagita
AM NEVOIE: de dragoste, tandrete si grija
AR TREBUI: sa renunt la tot ce nu functioneaza...

luni, 16 februarie 2009

Eufemisme...

Sunt amintiri care nu te parasesc niciodata, cum ar fi oamenii carora le-a fost rusine cu tine vreodata. Ti s-a infipt un cutit in inima si nu-ti mai iese. Asa sunt aceste "amintiri". Si n-ar fi mare lucru daca ar fi fost din partea unor oameni. Doar oameni. Ai vazut negru in fata ochilor. Te-ai incurcat(eufemistic vorbind) si ai fi vrut sa nu fi fost in locul acela, sa nu-l fi stanjenit, sa nu le fi vazut privirile triumfatoare, sfidatoare, nepasatoare. Ti-ai dorit sa nu simti durerea aceea ca pe o dezamagire de neuitat. Ti-ai dorit sa-l fi putut uri atat de tare incat sa nu fi mai existat o alta ocazie, si inca una...

sâmbătă, 14 februarie 2009

Omul problema

O distopie. O lume care exista astazi in mintile sau in casele unora, in proportii diferite. Un film interesant, plictisitor, dar care te tintuieste in fotoliu! Iti aminteste de Equilibrium, de 1984 etc...

vineri, 6 februarie 2009

Cartarescu

Nu o sa scriu despre Cartarescu, o voi face candva insa. Ci despre ultimul examen din sesiunea asta, care a fost la cursul lui Cartarescu. A fost usor. Au fost subiecte destul de conservatoare, la fel ca profesorul Cartarescu, el este insa conservator si in acelasi timp excentric. A fost frumos sa am ultimul examen din sesiune cu Cartarescu.

joi, 5 februarie 2009

Run

Limite peste limite. Incepi sa crezi din nou, sa simti ca poti sfida lumea, si deja se termina totul, trebuie sa te intorci de unde ai plecat, sa incerci iar sa fii puternica, sa rezisti, sa-ti sfidezi sentimente, visuri, totul. Ma refer la dragoste... Urasti sa fii puternica din nou, asta inseamna sa dai cu capul in pereti, apoi sa te ridici, sa-ti stergi sangele si sa mergi drept, grabita, spre tinta, oricare ar fi ea, considerand ca un sut in fund te trimite mai repede unde trebuie sa ajungi. Sa nu suferi, sa nu te plangi, ce e al tau va veni. Inseamna sa lupti cu sange rece impotriva sentimentalismului din tine, sa nu-ti permiti decat o ratiune rece, care taie in carne vie. Dragostea va veni si ea, din nou, intr-o zi. Stii ca il vei face sa sufere, pacat de el daca se intampla sa fie dintre aceia sinceri. Va suferi pentru ca nu vei lasa garda pana nu vei fi sigura ca nu te va rani si el. Ai mare nevoie de o pauza. Te intorci la valorile care te-au facut o femeie implinita. Din nou. Ele nu te-au parasit niciodata.


duminică, 1 februarie 2009

Tristeti...

Sunt si zile proaste. Ma simt trista si sper ca tristetea aceasta sa nu fie decat un val rece. Nu stiu ce sa mai zic...